„Libertatea este un lucru sfânt; puține lucruri sunt mai vrednice de ea.”Alexis de Tocqueville · Vechiul Regim și Revoluția · 1856 · Cartea a III-a, capitolul 1
Oamenii obosiți de haos își vând libertatea unui puternic care le garantează liniștea.
Tocqueville, care a trăit ambele regimuri, arată că libertatea nu e doar un instrument pentru prosperitate, ci o condiție a demnității umane. Mecanismul prin care se pierde e subtil: oamenii obosiți de haos acceptă încet un puternic care le garantează liniștea, în schimbul voii proprii. Exemplul său e Franța postrevoluționară, unde mulți au preferat ordinea lui Napoleon libertății agitate a republicii.
Tocqueville observă ceva neliniștitor: libertatea se pierde rareori printr-o singură lovitură. Se pierde prin oboseală. Oameni obosiți de dezordine și haos încep să vadă ordinea ca pe un scop în sine, nu ca pe un mijloc. Un vecin care se plânge mereu de agitația din cartier poate ajunge să susțină reguli tot mai stricte, doar ca să aibă liniște. Tocqueville sugerează cătentativa spre confort e punctul slab al societăților libere. Întrebarea care rămâne: cum recunoști momentul în care liniștea cerută începe să coste ceva irecuperabil?
De ce contează Relevantă pentru oricine e tentat să trocece libertăți civile pentru confort, securitate sau eficiență, considerându-le un lux, nu o necesitate.