„Omul care este fără oraș, din natură și nu din întâmplare, este fie un om jos, fie mai presus de om.”Aristotel · Politica · -335 · cartea I, capitolul 2
Cine poate trăi fără oameni nu mai e om: e zeu sau fiară.
Aristotel atacă aici iluzia autonomiei absolute. Cine nu are nevoie de oraș nu mai e om în sensul deplin al cuvântului, ci ceva deasupra lui, un zeu; cine nu poate trăi printre oameni e ceva sub el, o fiară. Ambele cazuri scapă condiției umane. Ermitul care se autoproclamă independent de lege nu e un model de libertate, ci un caz limită, la marginea speciei.
De ce contează Un antidot la mitul omului care se descurcă singur: ne amintește că dependența de alții nu e un defect, ci definiția noastră.