„Cine cumpără ce nu-i trebuie, va vinde curând ce-i trebuie.”Benjamin Franklin · Almanahul sărmanului Richard · 1758 · 1758
Dorințele se înmulțesc, resursele nu: ce cumperi din capriciu îl plătești, în cele din urmă, din necesar.
Fraza arată o pantă alunecoasă economică: banii cheltuiți pe lucruri superflue nu se întorc, iar când vine o nevoie reală, rămâne doar opțiunea de a vinde ce ai de valoare. Mecanismul e că dorințele se multiplică, dar resursele nu. Cine își cumpără un al doilea gadget pe credit poate ajunge, după câteva rate ratate, să vândă bicicleta de care depinde pentru a merge la muncă.
Franklin nu se teme de cumpărăturile mari, ci de cele mici, repetate. Nicio cheltuială inutilă nu pare decisivă în momentul în care o faci. Pericolul vine din cumulare: fiecare sumă mică dispare fără urmă, iar totalul abia se vede când e prea târziu. E ca o ușă care scârțâie ușor în fiecare zi; nu o repari, iar într-o iarnă întreagă căldura casei se scurge afară. De aceea testul lui e util la fiecare achiziție, nu doar la cele scumpe: am nevoie de asta, sau doar mi-o dorește clipa? Următorul pas e să vedem de ce mintea noastră ne ajută greu la acest test.
De ce contează Relevantă în fața oricărei achiziții impulsive, mai ales când e vorba de obiecte de prestigiu cumpărate pe credit, ca test simplu: e nevoie sau doar dorință de moment?