„Armele nu-l pot tăia, focul nu-l poate arde, apa nu-l poate uda, iar vântul nu-l poate usca.”Bhagavad Gita · Bhagavad Gita · -200 · capitolul 2, versetul 23
Ce poate fi atins de armă, foc, apă sau vânt e materie; sufletul nu e în acea categorie.
Textul trece prin toate armele elementare — tăierea, arderea, udarea, uscarea — pentru a arăta că sufletul nu aparține categoriei pe care ele o pot atinge. Argumentul e prin eliminare: ce poate fi rănit e material, iar sufletul, fiind nematerial, scapă întregii game de distrugere fizică. Scopul practic e de a dezarma frica de moarte: dacă nimic din lumea fizică nu poate atinge esența, moartea trupului nu e un pericol real pentru ea.
Argumentul prin eliminare merită privit mai de aproape. Textul nu spune doar că sufletul e puternic sau rezistent. Spune că armele și elementele acționează doar asupra a ceea ce poate fi schimbat, împărțit sau consumat. Sufletul nu e doar greu de rănit; e pur și simplu în afara categoriei lor. E ca întrebarea dacă ai putea tăia un gând cu foarfeca: întrebarea însăși e greșită, pentru că aparțin unor ordine diferite de realitate. Asta schimbă modul în care privim frica de moarte. Nu e o problemă de curaj, ci de categorie.
De ce contează Desparte ce e vulnerabil în noi de ce nu e — o distincție utilă când frica de pierdere devine copleșitoare.