„Cel care îmi este drag mie este acela care nu urăște nicio ființă și care este prietenos și milos cu toate.”Bhagavad Gita · Bhagavad Gita · -200 · capitolul 12, versetul 13
Nu ritualurile te apropie de divin, ci absența urii și bunătatea față de toate ființele.
Definiția smereniei divine e dată prin atitudine, nu prin ritual: absența urii și prezența bunătății universale sunt semnele omului apropiat de divin. Mecanismul e interior: ura corodează pe cine o poartă, iar iubirea necondiționată îl liniștește și îl apropie de esență. Asistenta care îngrijește cu aceeași blândețe pacienții agresivi și cei recunoscători trăiește mai aproape de acest ideal decât ascetul care disprețuiește lumea.
Cardul spune ce înseamnă absența urii. Pasul următor e mai greu: ura nu dispare doar prin voință. Ea se naște din felul în care judecăm oamenii, din etichetele pe care le lipim. Gita sugerează că omul apropiat de divin nu doar se abține să urască, ci a renunțat la dreptul de a judeca. Gândiți-vă la un vecin care vă enervează zilnic. Puteți să-l tolerați, dar asta e tot o luptă. Sau puteți să-l vedeți ca pe cineva care duce propriile greutăți, la fel ca voi. A doua privire schimbă ceva în voi, nu în el. Iar asta ridică o întrebare practică: cum antrenezi această privire zi de zi?
De ce contează O măsură simplă a zilei: nu câte ritualuri ai împlinit, ci dacă ai lăsat ura să prindă rădăcini în tine.