„Fiecare om are amintiri pe care nu le povestește decât prietenilor apropiați; are altele, pe care nu le mărturisește nici prietenilor, ci le păstrează doar pentru sine; dar are în sfârșit altele, pe care se teme să le mărturisească chiar și sieși.”Feodor Dostoievski · Însemnări din subterană · 1864 · Partea I, capitolul 11
Există amintiri pe care nu îndrăznești să le mărturisești nici măcar sieși, dar ele rămân active.
Există o intimitate în trei trepte. Prima treaptă e povestită, a doua e tăcută, a treia e negată chiar și în fața oglinzii. Dostoievski sugerează că identitatea noastră are un nucleu pe care nici măcar conștiința nu-l poate atinge fără frică. Mecanismul psihologic e refularea: ce e prea rușinos sau prea dureros e îngropat, dar rămâne activ. Cineva poate vorbi liber despre copilărie, păstra tăcute unele fapte de tinerețe și nu-și recunoaște niciodată invidia sau cruzimea reală.
De ce contează Te ajută să înțelegi că tăcerea altora nu e neapărat lipsă de încredere, ci uneori o apărare față de ceva ce nici ei nu pot privi.