„Omul e un animal care poate obișnui cu orice, cum se spune peste tot.”Feodor Dostoievski · Însemnări din subterană · 1864 · Partea II, capitolul 1
Ne putem obișnui cu orice, iar tocmai asta ne ține prizonieri în ce-am acceptat.
Fraza amestecă admirația cu oroarea: flexibilitatea care ne-a permis să supraviețuim ne lasă și să acceptăm degradarea. Mecanismul e habituarea — suferința repetată devine fundal, nu semnal. Un deținet politic învață să doarmă în celulă, iar după eliberare îi e greu să doarmă în liniște; celula a devenit normalitatea lui. Adaptarea e deci și dar, și capcană.
De ce contează Util când te întrebi de ce tolerezi o situație proastă de ani de zile: poate nu o suporti, ci doar te-ai obișnuit cu ea.