„Întrucât analiza și decizia sunt procese interactive, nu succesive, iar autoritățile aud adesea estimări corecte, dar le resping, eșecul de intelligence nu poate fi despărțit de eșecul politic.”Richard K. Betts · Analysis, War, and Decision: Why Intelligence Failures Are Inevitable · 1978 · Richard K. Betts, World Politics, vol. 31, nr. 1 (octombrie 1978), pp. 61–89 — rezumatul articolului, în forma publicată de editor (Cambridge University Press)
O estimare corectă, auzită și respinsă, este tot un eșec de intelligence.
Betts ajunge, în 1978, la o concluzie incomodă: eșecurile strategice de intelligence nu pot fi prevenite prin soluții organizaționale la problemele de analiză și comunicare. Certitudinea analitică e împiedicată de ambiguitatea dovezilor, de ambivalența judecății și de atrofia reformelor menite să evite eșecul. Multe surse de eroare sunt paradoxuri și dileme fără rezolvare, nu patologii care se pot vindeca. Iar ratările majore — avertizarea de atac, evaluarea operațională, informațiile pentru planificarea strategică — țin mai ales de trăsăturile psihologice ale liderilor, nu de faptul că analiștii n-ar fi detectat datele relevante. Consecința practică e dublă. Întâi, nicio metodă din acest curs nu garantează că nu vei greși; metodele reduc erorile evitabile și le fac vizibile pe celelalte. Apoi, analiza nu se termină la predare: o estimare corectă, auzită și respinsă, tot eșec se numește. De aceea contează cum scrii — judecata-cheie întâi, probabilitatea explicită, ce ar schimba-o — și cum rămâi în dialog cu decidentul. Lecția e un antidot la două iluzii: că următoarea reorganizare va rezolva problema și că analistul e singurul vinovat. Capcana simetrică e fatalismul: „inevitabil” nu înseamnă „indiferent”.
De ce contează Cine crede că o reorganizare elimină eșecul va construi încă o structură și va fi surprins din nou, de aceleași dileme.