„Există un spectacol mai mare decât marea: este cerul; există un spectacol mai mare decât cerul: este lăuntrul sufletului.”Victor Hugo · Les Misérables · 1862 · Les Misérables, partea I, cartea I, capitolul 13
Sufletul e mai vast decât cerul, pentru că acolo nu există unitate de măsură.
Hugo susține că drama adevărată nu se joacă pe fundalul istoriei, ci în forul interior, unde un om își judecă faptele. De aceea romanul lui opune mării și cerului, mărimi pe care le putem măsura, sufletul, unde nu există unitate de măsură. Mecanismul lui e concret: un fost deținut care a plătit datoria față de lege descoperă că datoria față de conștiință nu se stinge niciodată. Un singur gest, avarul care iartă sau nu, îl poate arde de la capăt. Romanul arată astfel că societatea pedepsește faptele, dar sufletul se pedepsește singur, mai mult și mai corect decât orice tribunal.
Hugo nu doar compară sufletul cu marea și cerul. El schimbă locul drama: tribunalul care contează nu se închide niciodată. Legea poate declara un caz rezolvat, dar conștiința ține dosarul deschis. Gândește-te la un șofer care a plătit amenda pentru un accident minor și totuși, după ani, încă încetinește la acea intersecție. Corpul lui își amintește ce legea a considerat încheiat. De aici se naște o întrebare care duce mai departe: dacă sufletul se judecă singur, ce anume îi dă standardele după care judecă?
De ce contează Atunci când presa măsoară totul în spike-uri și scoruri, romanul lui Hugo reamintește că cea mai importantă instanță rămâne una pe care n-o poate atinge nicio statistică.