„Am înțeles că toate aceste materiale ale operei mele literare erau viața mea, viața mea care nu mi se părea că o trăiesc cu adevărat decât în momentul în care o creez.”Marcel Proust · În căutarea timpului pierdut · 1913 · Volumul VI, „Timpul regăsit”, partea „La Guermantes
Viața trăită pasiv nu e încă a ta; abia când o transformi în creație devine cu adevărat posesiunea ta.
Proust descoperă că materia primei operei e chiar propria viață, dar că viața trăită pasiv nu e încă viață. Doar când experiența e elaborată, înțeleasă și transfigurată prin artă, devine cu adevărat a noastră. Mecanismul e elaborarea: a trăi ceva e diferit de a-l înțelege. Un deces pare real abia când îl poți povesti; suferința capătă sens abia când devine cuvinte, imagine sau formă pe care le stăpânești.
De ce contează Justifică scrisul, jurnalul sau arta ca metode de a-ți poseda efectiv propria biografie.