„Orașele, drumurile, popoarele, casele, toate se numesc la fel în toate limbile, dar numele lor nu sunt decât niște etichete care nu spun nimic despre ele.”Marcel Proust · În căutarea timpului pierdut · 1913 · Volumul II, „La umbra fetelor în floare”, partea a doua
Numele fixează, realitatea curge: a numi ceva nu înseamnă a-l cunoaște.
Proust observă că limbajul clasifică, dar nu cunoaște. Cuvântul „Veneția" evocă imagini diferite la fiecare om, dar niciunul nu coincide cu orașul real, care trebuie trăit pentru a fi cunoscut. Mecanismul e decalajul dintre semn și experiență: numele fixează, realitatea curge. Cine spune „prietenul meu" nu spune nimic despre omul concret, cu gesturile și tăcerile lui, pe care doar prezența îl dezvăluie.
De ce contează Avertizează împotriva iluziei că știm lucrurile pentru că le putem numi, de la oameni la țări.