„Trăind în cercul vostru strâmt, norocul vă petrece; ci eu în lumea mea mă simt nemuritor și rece.”Mihai Eminescu · Luceafărul · 1883 · Luceafărul, Strofa finală
Fericirea umană este o bucurie efemeră, în timp ce eternitatea cosmică este o nemurire rece și indiferentă.
Eminescu, prin vocea Luceafărului, opune două lumi: una a oamenilor, limitată și norocoasă, și alta a nemuririi, solitare și indiferente. Norocul uman vine din ignorarea infinitului; nemurirea cosmică este rece pentru că nu cunoaște iubirea sau suferința. De exemplu, un om se bucură de o clipă de dragoste, în timp ce o stea strălucește miliarde de ani fără să simtă nimic.
De ce contează Astăzi, când suntem tentați să căutăm fericirea în realizări materiale, acest vers ne amintește că adevărata împlinire poate fi diferită de simpla izbândă pământească.