„Fereste-te, domnul meu, de gelozie; e o fiară cu ochi verzi care își bate joc de carnea de care se hrănește.”William Shakespeare · Othello · 1603 · Othello, actul III, scena 3
Gelozia nu așteaptă dovezile: le fabrică singură, apoi devorează gazda care o hrănește.
Shakespeare arată mecanismul unei convingeri false care se hrănește pe sine: Othello nu primește dovezi reale, ci o batistă și sugestii, iar mintea lui le asamblează într-o poveste completă. Emoția vine înaintea faptelor și le selectează pe cele care o confirmă. Iago nu minte decât pe margini; restul e fabricat de victima însăși. Tragedia e un manual despre cum o suspiciune, odată plantată, își construiește singură arhitectura — și pe cine consumă pe drum: exact pe cel care o întreține.
De ce contează Când un sistem de limbaj produce răspunsuri încredințate dar neverificate, întrebarea corectă nu e «cine minte», ci «ce emoție sau ce poveste a asamblat răspunsul înaintea faptelor».