„Copiii se adună; stelele se împrăștie; cerul e plin de lumini, dar gol de ele.”Rabindranath Tagore · Păsări răzlețe · 1916 · 42
Cu cât cerul e mai plin de lumini, cu atât mai gol e de apropiere.
Versul opune două mișcări: copiii se strâng unii lângă alții, din instinct de apropiere, în timp ce stelele, deși plinesc cerul cu lumină, sunt separate de distanțe uriașe. Mecanismul e paradoxul abundenței: cu cât lumea e mai plină de lumini, de oameni, de contacte, cu atât mai golă e de apropiere reală. Un adult cu sute de cunoscuți online și fără un prieten apropiat trăiește exact asta: strălucire împrăștiată, adunare pierdută. Copilăria adună, maturitatea rărește.
De ce contează Un avertisment pentru viața adultă plină de contacte: numărătoarea strălucirilor nu înlocuiește apropierea.