„Este lacrimile pământului care îi păstrează zâmbetul înflorit.”Rabindranath Tagore · Păsări răzlețe · 1916 · 15
Lacrimile nu spală frumusețea, ci o udă din rădăcini.
Aforismul unescă două imagini aparent opuse: lacrimile și zâmbetul. Pământul care plouă din durere este tot pământul care face florile să înflorească, pentru că apa tristă devine hrană. Tagore sugerează că în viața umană durerea nu e opusul bucuriei, ci condiția ei: cine a plâns înțelege mai adânc, iubește mai atent și apreciază mai mult. O pierdere grea poate deschide o sensibilitate din care se nasc grija, arta și compasiunea.
De ce contează Consolare pentru vremuri grele: suferința trăită poate deveni terenul din care cresc lucrurile bune.