„Păsările răzlețe ale verii vin să-mi cânte la fereastră, apoi zboară. Frunzele galbene ale toamnei nu au cântec, suspină și cad.”Rabindranath Tagore · Păsări răzlețe · 1916 · 1
Bucuria vine neanunțată și pleacă cântând; ce se stinge nu mai cântă, doar suspină.
Tagore pune față în față două anotimpuri ca două timpuri ale existenței. Păsările verii vin spontan, cântă și pleacă: bucuria e dar neprogramat, care nu rămâne. Frunzele toamnei nu mai au cântec, doar un oftat în cădere: frumusețea care se apropie de sfârșit devine tăcere și regret. Imaginea spune ceva despre om: momentele vii ne vin neanunțate, iar cele pierdute nu pot fi recuperate decât ca amintire melancolică.
De ce contează Ne îndeamnă să primim bucuriile trecătoare cu atenție, pentru că nu se repetă la comandă.