„Iubește să fii necunoscut și să te socotească toți ca de nimic.”Thomas à Kempis · Imitațiunea lui Cristos · 1418 · Cartea I, capitolul 2
Ultima mândrie care se predă nu e a banilor, ci a dorinței de a fi văzut.
Călugărul din Deventer scrie un manual de viață interioară, nu de succes. Ideea lui e că dorința de recunoaștere e ultima și cea mai grea formă de mândrie: poți renunța la bani și plăceri, dar la reputație e greu. De aceea cere nu doar să suporti să fii trecut cu vederea, ci să iubești această stare. Un exemplu: colegul care face munca esențială fără să apară niciodată în ședințe și nu suferă din cauza asta.
Kempis nu vorbește despre a fi ignorat cu forța. Vorbește despre reacția ta interioară când se întâmplă. Testul real nu e dacă suporti anonimatul, ci ce simți în clipa în care observi că nu te-a văzut nimeni. Dacă te calmezi, ai învățat ceva. Dacă te frămânți, ai aflat unde stă mândria. Gândește-te la momentul când ai scris un mesaj bun în grup și nimeni nu a răspuns. Următoarea întrebare e de ce ne doare atât de mult să nu fim văzuți.
De ce contează Pentru oricine simte anxietatea vizibilității — pe rețele sociale sau la serviciu — și vrea o cale de a o slăbi.