„Există o divinitate care ne modelează scopurile, oricât de grosolan le-am ciopli noi.”William Shakespeare · Hamlet · 1601 · Actul V, Scena 2
Cioplim planul grosolan, dar forma finală a vieții e finisată de o mână pe care nu o controlăm.
Hamlet vorbește aici despre raportul dintre intenția umană și rezultat: noi proiectăm, dar rezultatul capătă o formă pe care nu am desenat-o noi. Metafora sculpturii arată că există o cioplire a noastră, imperfectă, și o finisare de sus. Nu e fatalism pasiv, ci recunoașterea că sensul apare dincolo de planurile noastre. Exemplu: o carieră eșuată din motive întâmplătoare poate duce la o viață mai potrivită decât cea visată.
De ce contează Consolare practică după planuri eșuate: rezultatul vieții nu se reduce la calitatea ciopliturii tale, iar eșecurile pot fi material pentru o formă neașteptată.