„Încearcă să-ți imaginezi o reglementare a muncii impusă prin forță care să nu fie o violare a libertății; un transfer de bogăție impus prin forță care să nu fie o violare a proprietății.”Frédéric Bastiat · Legea · 1850 · paragraful 55
Forța și consimțământul se exclud: ce e impus prin lege nu mai e alegere liberă.
Bastiat invită la un exercițiu mental: încearcă să concepi o excepție, o reglementare coercitivă a muncii care să nu încalce libertatea de alegere. El susține că exercițiul e imposibil, pentru că forța și consimțământul se exclud reciproc. Mecanismul: dacă alegerea e constrânsă, nu mai e alegere. Exemplu: o lege care interzice să lucrezi sub un anumit salariu îl privează pe cel care ar fi acceptat mai puțin.
Bastiat duce testul mai departe: dacă legea poate face ceva ce un om nu are drept să facă, legea devine o scuză pentru violență. Un individ nu poate lua banii vecinului; dacă legea o face în locul lui, violența rămâne, doar e redenumită. De aceea, spune el, statul nu poate fi un instrument de furat cu conștiință curată. Exemplul de zi cu zi: o taxă care îți ia venitul pentru a-l da altcuiva e același gest pe care l-ai numi jaf dacă l-ar face un străin. Întrebarea care urmează: ce rămâne atunci, legitim, în mâinile legii?
De ce contează Un test de claritate pentru dezbateri despre reglementări: să numești explicit cine e constrâns și ce pierde.