„Dezlegarea problemei vieții se vede în dispariția acestei probleme.”Ludwig Wittgenstein · Tractatus Logico-Philosophicus · 1921 · Tractatus Logico-Philosophicus, Propoziția 6.521
Viața își găsește sensul nu prin o explicație, ci prin faptul că întrebarea despre sens devine irelevantă.
Wittgenstein sugerează că neliniștea metafizică legată de sensul vieții apare dintr-o confuzie lingvistică: tratăm viața ca pe un obiect care trebuie explicat. Când trăim pe deplin, întrebarea dispare, la fel cum durerea de cap se evaporă când te concentrezi pe altceva. De pildă, cineva obsedat de „scopul vieții” poate găsi răspunsul nu într-o teorie, ci în acte simple – gătit, muncă, prietenie – care fac întrebarea irelevantă.
Wittgenstein ne arată că întrebarea sensului vieții nu este o problemă care așteaptă un răspuns corect. Ea seamănă mai degrabă cu o întrebare care se evaporă atunci când viața este trăită cu intensitate. De exemplu, cineva care se întreabă constant dacă munca lui contează poate descoperi că răspunsul vine nu dintr-o teorie, ci dintr-un moment de concentrare totală pe o sarcină simplă. Când acțiunea devine scopul, întrebarea își pierde din putere.
De ce contează Ne învață să nu confundăm căutarea sensului cu o problemă de rezolvat, ci să trăim astfel încât întrebarea să-și piardă urgența.