Attachment and Loss

1 fișă

1. 01

   Nevoia copilului de apropiere nu e o slăbiciune de corectat, ci un sistem biologic de supraviețuire, la fel de nedisputabil ca foamea — iar ce numim răsfăț e, de fapt, răspunsul la un semnal pe care specia l-a selectat.

   Attachment and Loss · 1969

   Copilul explorează exact în măsura în care are unde să se întoarcă.

   Bowlby scria împotriva a două curente puternice ale vremii. Behaviorismul spunea că un copil se atașează de cine îl hrănește, deci legătura e un obicei învățat. Psihanaliza clasică o punea pe seama fantasmei interne. Bowlby, format și ca etolog, a propus altceva: plânsul, agățatul, căutatul din priviri, urmăritul sunt comportamente cu funcție, iar funcția e să țină un pui neajutorat aproape de un adult, în lumea în care specia a evoluat. Sistemul nu e mereu pornit; se activează la frică, boală, oboseală, separare, și se dezactivează când apropierea a fost obținută. De aici cuvintele lui: bază sigură. Copilul explorează exact în măsura în care are unde să se întoarcă, iar explorarea și atașamentul nu se contrazic, se alimentează. A susținut că deprivarea de îngrijire constantă în primii ani are urme lungi — teză formulată în raportul lui pentru Organizația Mondială a Sănătății, în 1951, care a schimbat regimul spitalelor de copii din Europa, unde părinții erau ținuți afară pentru igienă.

   “Legătura copilului cu mama lui este produsul activității unui număr de sisteme comportamentale care au apropierea de mamă drept rezultat previzibil.”

   Deschide fișa →