Hamlet, prințul Danemarcei

1 fișă

1. 01

   În fața unei suferințe care nu se poate rezolva, omul oscilează între a o îndura și a o termina prin gesturi care îl distrug pe el însuși.

   Hamlet, prințul Danemarcei · 1603

   Cine așteaptă certitudinea absolută înainte de a decide așteaptă de obicei prea mult.

   Shakespeare pune pe scenă gândirea însăși: un om care amână, cântărește și se autoexaminează până când cunoașterea devine paralizie. Mecanismul e concret — cu cât analizezi mai mult consecințele, cu atât acțiunea pare mai riscantă, iar neacțiunea pare mai sigură, deși ea are ea însăși un cost. Hamlet are dovezile, are ocazia, are chiar conștiința dreptății; tot ce îi lipsește e certitudinea. Aici drama devine universală: deciziile grele se iau rareori cu hărți complete, iar cel care așteaptă certitudinea absolută așteaptă de obicei prea mult.

   “A fi sau a nu fi — aceasta e întrebarea: care e mai demn în sufletul omului: să îndure aruncăturile și săgețile urâtului destin, sau să-și ridice brațul contra unei mări de dureri și, luptând, să le sfârșească?”

   Deschide fișa →