Patterns of Attachment

1 fișă

1. 01

   Ainsworth a transformat ideea lui Bowlby în ceva măsurabil: nu cantitatea de timp petrecut cu copilul prezice tiparul de atașament, ci sensibilitatea cu care îi sunt citite semnalele.

   Patterns of Attachment · 1978

   Nu cantitatea de timp prezice tiparul, ci acuratețea cu care e citit semnalul.

   Procedura se numește situația străină și durează douăzeci de minute: un copil de un an, o cameră cu jucării, câteva plecări și întoarceri ale părintelui și ale unei persoane necunoscute. Ce se cotează nu e cât de tare plânge copilul la plecare, ci ce face la întoarcere. Din asta au ieșit trei tipare, plus unul adăugat mai târziu de Main și Solomon. Sigur: se supără, apoi se lasă liniștit și se întoarce la joacă. Evitant: pare calm, dar măsurătorile fiziologice arată stres — a învățat că semnalul nu aduce răspuns, deci nu-l mai trimite. Ambivalent: greu de liniștit, se agață și respinge în același timp — a învățat că răspunsul vine imprevizibil, deci semnalul trebuie ținut pornit tot timpul. Dezorganizat: comportamente contradictorii, apropiere și îngheț în aceeași secundă — tiparul asociat cu situația în care sursa de siguranță e și sursa de frică. Predictorul găsit în observațiile de acasă, nu în laborator, a fost sensibilitatea maternă: cât de repede și cât de potrivit e citit semnalul.

   “Un copil ale cărui semnale sunt primite prompt și adecvat devine un copil care plânge mai puțin, nu mai mult.”

   Deschide fișa →