„Este un truism profund eronat, repetat de toate caietele de caligrafie și de oamenii eminenți când țin discursuri, că ar trebui să cultivăm obiceiul de a ne gândi la ceea ce facem. Tocmai contrariul este adevărat. Civilizația avansează prin extinderea numărului de operații importante pe care le putem efectua fără să ne gândim la ele.”Alfred North Whitehead · An Introduction to Mathematics · 1911 · An Introduction to Mathematics (1911), cap. 5 «The Symbolism of Mathematics»
Modelul scump se cheamă la excepție, nu implicit.
Arhitectura de cost a unui agent: nivelare (un model ieftin implicit, escaladare la încredere scăzută sau sarcină grea); rutarea raportează în 2026 circa 95% din calitatea modelului de frontieră trimițând doar 14–26% din apeluri la modelul scump, adică 75–85% economie pe traficul rutat; cache-ul de prompt taie prețul intrărilor repetate cu până la ~90%; loturile pentru ce nu e urgent; plafoane pe efortul de raționament. Ordinea măsurilor: întâi nivelare statică, cache, plafoane de efort și loturi (50–70% economie tipică), abia apoi un router învățat. Capcana: modul de eșec al modelului ieftin e greșeala încrezătoare — fiecare nivel are nevoie de evaluarea lui (lecția 15).
Whitehead întoarce pe dos o idee primită: gândirea nu e o virtute de cultivat oriunde, ci o resursă rară. Progresul vine atunci când mutăm sarcini din coloana „gândesc" în coloana „fac automat". La un agent, fiecare apel la un model scump consumă din aceeași resursă: bani și atenție. Dacă rutinele, formulările repetate și sarcinile simple merg pe modelul ieftin, gândirea reală rămâne liberă pentru ce contează. Exemplu: nu calculezi cu atenție cât costă pâinea, dar analizezi cu grijă contractul de închiriere. Întrebarea practică e alta: cum decizi, apel cu apel, ce merită gândire scumpă?
De ce contează Factura unui agent e o distribuție de apeluri; majoritatea nu merită modelul cel mai scump.