„Voi reconsidera cunoașterea umană pornind de la faptul că putem ști mai mult decât putem spune.”Michael Polanyi · The Tacit Dimension · 1966 · The Tacit Dimension (1966), cap. 1 «Tacit Knowing»
Ce se poate spune se codifică; ce se știe fără să se poată spune merge la agent, cu aprobare.
Tiparul hibrid din 2026: un strat de orchestrare (agentul) planifică și tratează excepțiile; executori determiniști (roboți RPA, API-uri, scripturi) fac pașii; furnizorii de RPA își repoziționează roboții ca „strat de execuție”. Proiectare: fiecare pas e clasificat explicit (există o regulă, deci cod) sau tacit (oamenii spun „depinde”, deci agent cu aprobare); agentul nu atinge niciodată direct sistemul de înregistrare, ci cheamă un executor cu validare; excepțiile ajung într-o coadă la om și devin date de antrenare pentru regula următoare. Punctul lui Polanyi: cunoașterea tacită nu devine explicită fiindcă o ceri; agentul o preia prin exemple (cazuri rezolvate în prompt sau fine-tuning, lecția 14). Măsura: rata de excepții ar trebui să scadă în timp, pe măsură ce regulile se extrag.
Polanyi ne învață că știm mai mult decât putem spune. Pasul următor: cum recunoști, în practică, un pas tacit? Nu te uiți la procedură, ci la ce întreabă oamenii. Dacă un coleg, înainte de a acționa, spune „depinde de client” sau „depinde de anotimp”, acolo nu există regulă de scris. Exemplu: un contabil aprobă o factură neobișnuită. Procedura spune doar „verifică furnizorul”. El știe, fără să explice, că la acel furnizor verifică și istoricul plăților. Acela e semnalul. Deci primul pas al proiectării hibride nu e tehnic, ci de observație: stai lângă cineva și notezi momentele în care ezită. Ezitarea e amprenta cunoașterii tacite. Dar ce faci cu aceste momente odată colectate?
Pasajul 2: odată colectate momentele de ezitare, le sortezi în două grămezi. Regula simplă: dacă pasul poate fi descris complet, devine cod sau robot RPA; dacă răspunsul e „depinde”, rămâne la agent, cu aprobare umană. Exemplu: la facturi, potrivirea sumei cu comanda e un pas descris complet, deci script. Aprobarea unei facturi de la furnizor vechi cu preț schimbat e tacit, deci agent. Detaliul care contează: agentul nu atinge direct sistemul de înregistrare. Cheamă un executor, iar executorul validează. Astfel, dacă agentul greșește, greșeala e prinsă la validare, nu în contabilitate. E ca un ucenic care nu semnează singur, ci pregătește dosarul pe care maestrul îl bifează. Rămâne întrebarea: ce se întâmplă cu excepțiile pe care nici agentul, nici omul nu le-au mai văzut?
De ce contează Partea pe care nimeni n-a putut-o scrie în procedură e partea pentru care merită un agent.