„Francezii au făcut revoluția cea mai violentă din istorie, fără a fi, înainte de ea, cel mai puțin liberi dintre popoare.”Alexis de Tocqueville · Vechiul Regim și Revoluția · 1856 · Vechiul Regim și Revoluția, Cartea III, capitolul 1
Tocqueville arată că opresiunea care devine mai blândă e cea mai periculoasă. Câtă vreme servitutea pare eternă, oamenii se resemnează; când se ușurează, ei văd restul lanțurilor cu ochi noi și nemulțumirea crește. Franța nu era cea mai tiranizată țară a Europei, dar reformele parțiale ale coroanei au făcut inechitățile rămase să pară arbitrar și de nesuportat.
Tocqueville adaugă ceva subtil: reformele parțiale nu doar că dezvăluie lanțurile rămase, ci le fac să pară alese, nu firești. Când o inechitate a fost îndepărtată, cea care rămâne nu mai poate fi justificată prin obicei sau fatalitate. Ea devine o decizie a puterii, deci o vină. Gândește-te la un angajat căruia i s-a acordat ziua de naștere liberă, dar colegii de lângă el încă nu. El nu se bucură; întreabă de ce doar el. Astfel, o concesie mică poate naște o cerere mai mare decât un regim dur, care nu promite nimic. Iar asta schimbă întrebarea: nu cât de apăsător e un sistem, ci cât de vizibile rămân diferențele dintre cei tratați diferit. Pasul următor e să vedem ce fac guvernele care înțeleg asta.
De ce contează Ideea rămâne utilă: regimurile care liberalizează pe jumătate pot declanșa mai multă furie decât cele rigid dureroase. Ajută la înțelegerea revoltelor din societăți aflate în tranziție.