„Nu am găsit niciodată, în toate cărțile pe care le-am citit, că un popor a fost mai puțin pregătit pentru libertate decât francezii din 1789.”Alexis de Tocqueville · Vechiul Regim și Revoluția · 1856 · Cartea a III-a, capitolul 7
Libertatea e o deprindere care se exersează local, nu un dar pe care îl primești odată cu revoluția.
Tocqueville observă o paradoxală inversare: cu cât Vechiul Regim se reforma mai mult, cu atât nemulțumirea creștea, pentru că francezii cunoscuseră doar supunere și egalitate administrativă, nu practica autonomiei locale. Libertatea e o deprindere, nu un dar. Exemplul concret sunt provinciile fără adunări locale, unde nimeni nu învățase să conducă treburile proprii.
Tocqueville sugerează că libertatea nu se învață din declarații, ci din obiceiuri mici și repetate. Cine nu a condus niciodată nimic nu știe de unde să înceapă când i se dă totul. Francezii din 1789 primiseră egalitate în fața administrației, dar nu experiența de a decide împreună. E ca un vecin care semnează petiții perfect redactate, dar s-a trezit niciodată în adunarea blocului să ia o decizie reală, cu costuri și dezacorduri. Acolo se învață compromisul, răbdarea, răspunderea. Fără aceste exerciții, libertatea nou câștigată pare grea, chiar dezamăgitoare. Se poate învăța totuși târziu această deprindere, și prin ce pași concreți?
De ce contează Utilă ori de câte ori o societate trece brusc de la autoritate la democrație: alegerile libere nu creează singure cetățeni capabili să se guverneze.