„Nu există nimic mai greu de stăpânit decât libertatea; nimic nu cere mai multă răbdare și mai multă înțelepciune.”Alexis de Tocqueville · Despre democrația în America · 1840 · Volumul II, Partea III, Capitolul 22
Libertatea nu se decretează, se exersează: e o deprindere grea, nu un dar.
Tocqueville arată că popoarele eliberate brusc nu știu ce să facă cu libertatea: tind fie să o confunde cu haosul, fie să o predea din nou unui stăpânitor. Mecanismul e cel al învățării: folosirea liberă a puterii politice se exersează, nu se decretează. Un exemplu concret sunt societățile postcomuniste, unde instituțiile libere au fost instaurate rapid, dar cultura lor civică s-a construit în decenii.
Tocqueville observa că libertatea se învață mai întâi la scară mică. Nu prin discursuri mari, ci prin decizii mici, luate împreună cu vecinii. Un comitet de părinți care hotărăște cum se cheltuie banii unui festival școlar face exact acest exercițiu. Acolo oamenii descoperă că libertatea cere ascultarea celorlalți, compromis și răbdare cu procesele lungi. Dacă sărim peste această școală locală, libertatea rămâne un cuvânt frumos, fără mușchi. Întrebarea următoare e ce se întâmplă când o societate are instituții libere, dar omite această școală a practicării zilnice.
De ce contează Relevă pentru orice societate care câștigă libertăți noi și descoperă că nu știe încă să le folosească.