„Revoluția franceză a fost făcută de cele mai cultivate clase ale națiunii pentru popor, dar de popor nu a fost făcută.”Alexis de Tocqueville · Vechiul Regim și Revoluția · 1856 · Cartea a III-a, capitolul 4
Revoluția a fost scrisă de filosofi și executată de mulțime: poporul a jucat un plan care nu-i aparținea.
Ideea vine din observația că scriitori și filosofi, lipsiți de orice experiență practică a guvernării, au formulat teoria politică a revoluției, iar masele, excluse de la treburile publice, au acceptat-o gata făcută. Când mulțimea a intrat în scenă, a executat un plan nu al ei. Exemplul: cahiers de doléances din 1789, cereri populare formulate deja în limbajul filosofilor.
Tocqueville observă ceva mai straniu: revoluționarii nu au distrus vechea mașerie a statului, ci au preluat-o. Puterea concentrată la Paris, administrația care decidea totul de sus — toate au supraviețuit regelui. Un popor căruia nu i s-a cerut niciodată părerea nu știa cum să guverneze singur. Așa că a repetat ce știa: ascultarea de o autoritate unică. E ca un chiriaș care schimbă proprietarul, dar păstrează aceleași reguli din contract, pentru că nu a scris niciodată el însuși unul. Revoluția a schimbat cine stă la birou, nu biroul în sine. Întrebarea care urmează: de ce scriitorii, și nu oamenii practici, au avut atâta putere asupra imaginației publice?
De ce contează Avertizează despre orice mișcare în care intelectualii vorbesc «în numele poporului»: revoluțiile moștenesc adesea structurile pe care voiau să le distrugă.