„Crezi că soarta s-a schimbat față de tine? Ea a rămas mereu la fel, schimbătoare.”Boethius · Mângâierile filozofiei · 524 · Cartea a II-a, proza 1
Norocul nu te-a trădat: a făcut doar ce face întotdeauna, s-a schimbat.
Boethius, scriind din închisoare așteptând execuția, îi răspunde filozofiei care îl consolează pe el însuși: durerea vine din așteptarea că norocul ar fi fost un drept câștigat. Soarta funcționează pe principiu roții care se învârte; constanta ei e tocmai instabilitatea. Cine pierde un post, o avere sau o relație crede că lumea i s-a întors împotriva lui, deși doar a intrat în partea normală a ciclului. A înțelege asta nu îndurerează pierderea, dar îi scoate din ea gustul de trădare personală.
Dacă instabilitatea e natura norocului, atunci întrebarea utilă nu mai e de ce am pierdut, ci ce rămâne al meu când roata se învârte. Boethius sugerează că răspunsul e caracterul și judecata, lucruri pe care soarta nu le poate lua. Cine își pune valoarea în ele nu mai are tot ouăle în coșul norocului. Gândește-te la un meșter care își pierde atelierul: îi rămân mâinile și priceperea, deci poate începe din nou. Pasul următor e să vedem cum se practică asta dinainte de pierdere, nu doar după.
De ce contează Ajută pe oricine trece printr-o pierdere bruscă, de la concediere la o boală, să nu-și construiască o povete de victimă alesă, ci să-și recapete echilibrul mai repede.