„Nimic din ce odată a încetat să existe nu este adevărat.”Boethius · Mângâierile filozofiei · 524 · Cartea V, proza 6
Doar prezentul există deplin; ce a încetat să existe nu mai poate fi adevărat.
Boethius discută aici natura timpului și a schimbării, într-o operă scrisă în închisoare, în așteptarea execuției. Ideea lui e că doar prezentul are existență deplină: trecutul nu mai e, viitorul nu e încă, deci nimic din ce a trecut nu mai e real. Mecanismul e simplu: adevărul cere subiectul să existe. Un om care a murit nu mai e un om viu, iar fericirea pe care o credea de-a lui s-a dizolvat odată cu el. De aceea filozofia îi spune să nu-și agațe fericirea de lucruri trecătoare.
Boethius face un pas suplimentar: nu doar lucrurile pier, ci și adevărurile despre ele se schimbă. Propoziția "plouă" era adevărată ieri, dar azi nu mai spune nimic despre lume. Adevărul nu e un depozit etern; e legat de momentul în care lucrurile existau. Gândește-te la o coadă la farmacie: rândul care era al tău dispare când ajungi la ghiseu, iar a fi "al treilea în coadă" încetează să mai spună ceva despre tine. Dacă adevărul urmează existența, atunci și judecățile noastre despre trecut sunt fotografii, nu realitate vie. Iar asta ridică o întrebare: cum mai putem spune ceva adevărat despre cineva care nu mai e?
De ce contează Ajută pe oricine suferă după ceva pierdut, un post, o relație, o avere: de ce a trecut nu se mai poate agăța, iar suferința lui vine din a trata ca real ce nu mai există.