„Nedreptatea poate fi săvârșită în două feluri: prin forță sau prin înșelăciune; amândouă sunt foarte josnice — înșelăciunea pare a fi vrednică de înșelător, forța, de fiare.”Cicero · Despre îndatoriri · -44 · cartea I, paragraful 41
Cine forțează sau amăgește ca să câștige nu doar greșește o dată, ci se coboară din condiția umană.
Cicero distinge două scurtături pe care le ia cineva când vrea un rezultat fără dreptate: să forțeze sau să amăgească. Ambele înlocuiesc convingerea și dreptatea cu mijloace pe care fiara sau vulpea le folosesc, nu omul matur. De aceea sunt josnice chiar când reușesc: victima suferă o dată, dar făptuitorul se coboară din condiția umană de fiecare dată. Un funcționar care falsifică un document și unul care șantajează un coleg par diferiți, dar au făcut același lucru: au renunțat la dreptate.
Cicero vede ceva mai fin aici: forța și trișarea nu sunt doar două metode proaste, ci două scurtături care evită partea grea a vieții împreună — convingerea. Să convingi pe cineva cere timp, argumente, răbdare. Să-l forțezi sau să-l păcălești sare peste tot asta. De aceea ambele sunt o formă de lene, nu doar de răutate. Gândește-te la un vânzător care ascunde un defect al mașinii în loc să explice sincer prețul și riscurile: a câștigat timp, dar a pierdut exact ce-l face partener, nu prădător. Întrebarea care urmează: ce rămâne dintr-o reușită obținută fără convingere?
De ce contează Relevă la orice dilemă de serviciu sau de viață publică: dacă singura cale spre un rezultat e forța sau trișarea, rezultatul nu mai merită prețul.