„Un comportament tocmai s-a petrecut. De ce s-a întâmplat? Prima categorie de explicație va fi neurobiologică: ce s-a petrecut în creierul acelei persoane cu o secundă înainte de comportament?”Robert M. Sapolsky · Behave: The Biology of Humans at Our Best and Worst · 2017 · Robert M. Sapolsky, «Behave» (2017), Introducere; versiunea românească e redarea noastră a textului englez; formularea exactă nu a fost colaționată cu ediția tipărită
Un comportament are un lanț de cauze, de la secunda dinainte la evoluție, și niciuna nu lucrează singură.
«Behave» e construită ca o anchetă cu ceasul dat înapoi. Cineva tocmai a făcut ceva — a lovit, a ajutat, a mințit, a donat. Sapolsky întreabă întâi ce s-a petrecut în creier cu o secundă înainte (neuronii, amigdala, cortexul frontal), apoi ce stimul din mediu, cu secunde sau minute înainte, a declanșat acea activitate (un miros, un chip, un cuvânt). Urmează hormonii din orele și zilele dinainte, care au făcut creierul mai sensibil la acel stimul, schimbările de structură din lunile anterioare, adolescența, copilăria, viața intrauterină, genele, cultura în care s-a format omul și, la capăt, evoluția care a făcut specia așa cum e. Lecția centrală a cărții nu e vreunul dintre aceste niveluri, ci faptul că ele nu pot fi separate. O genă nu face nimic fără mediul în care se exprimă; un hormon amplifică ce e deja acolo; cultura modelează creierul care o produce. De aceea Sapolsky repetă, aproape ca un refren, «e complicat». Nu e o scuză pentru a nu explica, ci o regulă de igienă: cine spune «e din cauza genelor», «e din cauza educației» sau «e alegerea lui, punct» a oprit ancheta la primul etaj. În practică: când judeci un comportament — al tău, al unui coleg, al unui copil —, parcurge pe scurt scara: ce s-a întâmplat chiar înainte, cum dormise, ce stres avea în ultimele zile, ce a învățat acasă, în ce cultură a crescut. Nu ca să absolvi pe cineva de răspundere, ci ca să găsești pârghia care chiar poate fi mișcată: rareori e «caracterul», des e contextul ultimelor ore.
Pasajul 1. Aceeași faptă poate urca pe scări diferite. Doi colegi explodează în aceeași ședință. Unul n-a dormit noaptea și e iritabil; celălalt a fost umilit public de șef săptămâna trecută și abia aștepta o scânteie. Actul e identic, lanțul nu. De aici urmează ceva incomod: nu există o rețetă unică de remediu. Pentru unul pârghia e somnul, pentru celălalt e o discuție despre umilință. Sapolsky nu spune doar că explicațiile simple sunt greșite; spune că ele sunt greșite diferit, de la om la om. Iar asta schimbă întrebarea practică: nu «ce cauză are acest comportament», ci «care etaj al scării e, aici și acum, cel mai ușor de mișcat». Dar cum găsești etajul potrivit fără să devii detectiv al tuturor detaliilor din viața cuiva?
De ce contează Restul cursului se sprijină pe această scară: fiecare carte citită mai departe lucrează pe unul sau două dintre etajele ei.