„Fiecare copil are nevoie de cel puțin un adult care să fie irațional de nebun după el.”Urie Bronfenbrenner · The Ecology of Human Development · 1979 · Urie Bronfenbrenner, formulare care i se atribuie constant în prelegeri și interviuri — redare din memorie, necolaționată pe un text publicat
Cele mai puternice efecte vin adesea din cercuri în care copilul nu pune niciodată piciorul.
Bronfenbrenner a numit straturile. Microsistemul e ce atinge copilul direct: familia, clasa, grupul de prieteni. Mezosistemul e relația dintre ele — dacă școala și casa spun același lucru sau se contrazic. Exosistemul e ce îl afectează fără să-l conțină: programul de lucru al părintelui, șomajul, politica de concedii. Macrosistemul e cultura: ce crede o societate că e un copil și ce i se cuvine. Cronosistemul e timpul: ce se schimbă de-a lungul vieții și al istoriei. Exemplul care lămurește totul e exosistemul. Un părinte căruia i se taie programul flexibil ajunge acasă cu mai puțină răbdare; copilul nu a fost niciodată la ședința unde s-a decis, dar efectul îl prinde integral. De aici și concluzia de politică publică a lui Bronfenbrenner, care a stat la baza programului american Head Start: dacă vrei să schimbi copiii la scară, schimbă cercurile, nu doar sfătuiește părinții. Iar fraza pentru care e cel mai citat spune cealaltă jumătate: la nivel individual, un singur adult constant și nerezonabil de devotat e, empiric, cel mai bun factor de protecție cunoscut.
Bronfenbrenner nu vedea copilul ca pe un pacient pasiv al cercurilor. Copilul împinge înapoi în toate straturile. Un copil cu crize de furie schimbă starea de spirit a clasei, apoi obosește profesora, care ajunge acasă mai tensionată. Cercul exterior e modificat de cel interior. De aceea intervențiile care tratează copilul ca pe un obiect de reparat eșuează adesea. Reluarea e cuvântul lui cheie: dezvoltarea înseamnă schimb reciproc, nu influență într-o singură direcție. Asta ridică o întrebare practică: cum arată o intervenție care lucrează simultan în două cercuri?
De ce contează Pentru că e puntea dintre creșterea unui copil și un plan de o sută de ani: dacă efectele mari vin din cercurile exterioare, atunci politica de concedii sau programul de lucru sunt intervenții parentale, chiar dacă nu poartă numele ăsta.