„Sunt un om bolnav... Sunt un om rău. Un om neatractiv.”Feodor Dostoievski · Însemnări din subterană · 1864 · Partea I, capitolul 1
Luciditatea de sine nu vindecă nimic: știi exact ce ai și rămâi totuși același om.
Deschiderea naratorului din subterană e un act de autoacuzare voluntară: el își spune defectele înainte ca alții să o facă, ca să-și recâștige controlul. Ironia e că această luciditate nu vindecă nimic — el știe exact ce e și rămâne totuși același om. Dostoievski arată astfel că conștiința de sine nu e sinonimă cu schimbarea; uneori e doar o formă rafinată de suferință. Mulți se recunosc în asta: știu perfect ce le dăunează — anxietatea, orgoliul, izolarea — și continuă totuși să le hrănească.
De ce contează Vorbește oricui s-a descris cu autoironie înainte ca alții să o facă, ca să nu fie rănit. E oglinda sincerității defensive și a limitelor ei.