„Dumnezeu a murit; Dumnezeu rămâne mort. Și noi l-am ucis pe el!”Friedrich Nietzsche · Așa grăit-a Zarathustra · 1885 · Partea a II-a, Despre predicatorii de iluzii (și Prologul, Partea I)
Când omul ucide fundamentul absolut al moralei, valorile moștenite rămân fără sprijin și trebuie reconstruite de el însuși.
Fraza nu descrie o teză filosofică, ci o stare culturală: credința în Dumnezeu a devenit incredibilă pentru omul european modern, iar cauza nu e un argument, ci propria evoluție a omenirii. Mecanismul e simplu: dacă fundamentul absolut al moralei dispare, valorile moștenite rămân fără sprijin și trebuie reconstruite. Un exemplu concret este criza de sens descrisă de sec. XX, când oamenii au păstrat moravurile creștine fără să mai creadă în ele.
Nietzsche nu se oprește la constatarea pierderii. Punctul lui mai dur e altul: ucigașul trebuie să devină judecător. Noi am dizolvat fundamentul, deci nu putem aștepta ca cineva să ne redea valorile gata făcute. Responsabilitatea revine chiar celui care a pierdut credința. Gândește-te la un cuplu care renunță la căsătoria religioasă dar vrea tot o promisiune pe viață: trebuie să-și scrie singuri rostul jurământului. Asta e munca pe care Zarathustra o cere, nu plângerea după ce s-a pierdut. Dar cum se alege cineva un fundament nou fără să copieze vechiul?
De ce contează Rezonează cu oricine își caută sensul după ce a pierdut credința sau certitudinile moștenite.