„Cine își înțelege propriul caracter cel mai puțin, cel mai puțin îl înțelege pe al celorlalți.”Georg Christoph Lichtenberg · Caietele de însemnări · 1799 · Caietul K, însemnarea 31
Cunoașterea de sine e dicționarul cu care traduci oamenii; fără el, orice citire e greșită.
Lichtenberg sugerează că înțelegerea celorlalți funcționează prin analogie: îi descifram pe ceilalți folosind propriile motive, temeri și slăbiciuni ca dicționar. Dacă dicționarul e incomplet, traducerea e greșită. Mecanismul e că proiectăm: cine nu își vede propria vanitate o vede doar la alții, exagerat. Un exemplu: șeful care nu recunoaște că e gelos îi acuză pe angajați de ambiție ascunsă. Cunoașterea de sine devine astfel o condiție tehnică a empatiei.
Cardul spune că te folosești pe tine ca dicționar când îi citești pe ceilalți. Pasul următor: dicționarul are cuvinte pe care nu le știi că există. Părțile noastre nevăzute nu lipsesc din traducere; ele o strică pe furiș. Cine nu-și cunoaște propria nerăbdare nu vede doar străini calmi, ci vede oameni prea lenși. De aceea întrebarea utilă nu e doar ce văd în celălalt, ci ce nu pot vedea deloc în mine. Un instrument necalibrat nu dă rezultat gol, ci rezultat fals. Iar un rezultat fals e mai periculos decât lipsa lui, pentru că pare solid. Cum găsești însă ceva ce nu poți vedea? Aici ajută cei din jur.
De ce contează Util în relații și management: înainte de a judeca pe cineva, întreabă-te ce parte din tine citești în el.