„Natura a născut copiii și i-a născut pentru a-i ucide.”Giacomo Leopardi · Zibaldone · 1832 · p. 4127
Natura nu e o mamă, ci o mașinărie oarbă care produce viață tocmai pentru a o risipi.
Leopardi respinge ideea că natura ar fi o mamă binevoitoare. Pentru el, ea funcționează ca o mașinărie oarbă: generează organisme din abundență tocmai pentru că majoritatea trebuie să moară devreme, ca celelalte să trăiască. O pui de țestoasă care iese din sute de ouă și e mâncat de pescăruși în prima zi arată logica: supraviețuirea nu e darul naturii, ci efectul secundar al risipei ei.
Cardul spune că natura risipește viață. Pasul următor e mai incomod: ea nu e nici crudă. Crueltea presupune intenție, iar Leopardi tocmai asta neagă. Mașinăria nu te urăște; pur și simplu nu știe că există. Când grădinarul vede afidele care îi devorează roșiile, nu se întreabă dacă natura e bună sau rea. Ea amândouă la fel de puțin. Consecința e eliberatoare: nu mai căutăm vinovat sau ajutor din partea naturii. Rămâne însă o întrebare: dacă natura nu are planuri cu noi, de unde vine apoi sentimentul nostru că viața ar trebui să aibă sens?
De ce contează Utilă pentru oricine e tentat să vadă în „natural” un garanție de bunătate, de la diete „sănătoase” până la retorică ecologistă naivă.