„Subiectul ideal al conducerii totalitare nu este nazistul convins sau comunistul convins, ci omul pentru care deosebirea dintre fapt și ficțiune, dintre adevărat și fals, nu mai există.”Hannah Arendt · Originile totalitarismului · 1951 · Originile totalitarismului, Partea a III-a, cap. 13
Regimul totalitar are nevoie nu de fanatici convinși, ci de oameni care nu mai disting faptul de minciună.
Arendt arată că propaganda totalitară nu urmărește să convingă, ci să distrugă capacitatea de a judeca adevărul. Când minciuna devine la fel de credibilă ca faptul, omul renunță să mai caute dovezi și acceptă orice versiune a puterii. De exemplu, un regim care repetă constant că „inamicul este printre noi”, fără dovezi, creează o atmosferă în care oamenii nu mai știu ce să creadă și se supun orbește.
Când realitatea devine negociabilă, orice minciună poate deveni adevăr. Un vecin care spune că a văzut hoți imaginari, repetat suficient, face ca toată lumea să creadă că hoții există. Regimurile totalitare exploatează această confuzie. Ele nu vor oameni convinși, ci oameni care nu mai știu să verifice. În loc să caute dovezi, aceștia acceptă versiunea puterii. Așa se naște supunerea automată, fără revoltă. Următorul pas este să înțelegem cum această pierdere a simțului realității ne face vulnerabili la manipulare zilnică.
De ce contează În era știrilor false și a dezinformării organizate, această idee te avertizează că pierderea simțului realității este primul pas către supunere politică.