„Spre deosebire de o sesiune obișnuită de critică, în care membrii echipei sunt întrebați ce ar putea merge prost, premortemul pornește de la premisa că «pacientul» a murit și întreabă, așadar, ce a mers prost.”Gary Klein (Harvard Business Review) · Performing a Project Premortem · 2007 · Gary Klein, «Performing a Project Premortem», Harvard Business Review, septembrie 2007 (reprint F0709A), partea introductivă a articolului
Nu întrebi ce ar putea merge prost, ci de ce a eșuat deja.
Premortemul folosește un truc de perspectivă pe care Klein îl numește retrospectivă anticipată: îți imaginezi că evenimentul s-a petrecut deja. O cercetare din 1989, citată în articol, a găsit că astfel oamenii identifică mai corect motivele unui rezultat viitor, cu 30%. Pașii sunt simpli. Echipa primește prezentarea planului. Liderul anunță: proiectul a eșuat spectaculos. Câteva minute, fiecare scrie singur toate motivele la care se gândește — mai ales pe cele pe care, de obicei, nu le-ar spune, ca să nu pară nepoliticos. Apoi fiecare citește, pe rând, câte un motiv nou, începând cu managerul proiectului, până se epuizează listele. La final, managerul le trece în revistă și întărește planul. Diferența față de o analiză de riscuri clasică e socială, nu doar logică: întrebarea „ce ar putea merge prost?” îi cere cuiva să se opună unui plan încă viu, pe când „de ce a eșuat?” îi cere doar să fie inteligent. Tehnica temperează și încrederea exagerată a celor prea investiți în proiect. Merită la începutul oricărui plan important. Capcanele: discuția liberă înaintea scrisului individual, în care câștigă cei mai vocali, și o listă de motive care nu schimbă nimic în plan.
De ce contează Cei care au rezerve tac tocmai în faza de planificare, când ar conta cel mai mult; premortemul le transformă obiecția din gest de opoziție în contribuție cerută.