„Omul care îndrăznește să instituie un popor trebuie să se simtă capabil să schimbe, ca să zic așa, natura omenească.”Jean-Jacques Rousseau · Contractul social · 1762 · Cartea II, capitolul 7
Cine fondează un popor nu dă doar legi, ci refăcând oamenii înseși.
Rousseau se referă la fondatorul politic, cel care dă legi unui popor nou. Legile nu funcționează dacă oamenii rămân ceea ce erau: egoiști, dependenți de obiceiuri vechi. Fondatorul trebuie să refacă omul, să-l detașeze de individ și să-l unească cu colectivul, cum spune că a făcut Lycurgus cu spartanii. De aici paradoxul: cine trebuie să fie atât de mare încât să schimbe natura omenească nu poate fi el însuși om obișnuit, supus legilor pe care le dă.
Pasajul 1. Dacă legile singure nu schimbă oamenii, apare o întrebare incomodă: cine decide cum trebuie să fie oamenii? Fondatorul pe care îl descrie Rousseau nu doar scrie reguli, ci definește un fel de om nou, potrivit pentru comunitatea sa. Asta înseamnă putere enormă, dar și risc enorm. Un exemplar modern: un reformator care schimbă o școală întreagă nu doar cu regulamente, ci schimbând ce așteaptă zilnic de la elevi, până când aceste așteptări devin obicei. Rebelii, însă, văd exact același mecanism ca manipulare. Deci întrebarea care se deschide: unde se termină educația cetățeanului și unde începe constrângerea?
De ce contează Vă amintește că orice reformă socială serioasă cere schimbarea mentalităților, nu doar a regulilor scrise.