„Puterea nu este o putere pe care o are un om; puterea este o relație în care se află omul față de ceilalți oameni.”Lev Tolstoi · Război și pace · 1869 · volumul 3, partea 3, capitolul 1
Puterea nu stă în om, ci între oameni: există doar cât timp ceilalți o recunosc.
Un om nu are puterea în el, ca o calitate fizică. El pare puternic doar când ceilalți se comportă ca și cum ar fi. Un rege pe un câmp de luptă, părăsit de armată, nu mai poate nimic. Tolstoi folosea ideea ca să demonteze povestea marii personalități din istorie: Napoleon părea că mișcă armate, dar mișcarea venea din mii de decizii mici ale oamenilor care îl urmau. Când raportul se schimbă, puterea dispare.
Dacă puterea e un raport, atunci ea trebuie întreținută constant, nu doar recunoscută o dată. Cine comandă depinde de un flux zilnic de semnale: oamenii îi raportează, îi execută ordinele, îi transmit informații. Când fluxul se subțiază, puterea se usucă înainte ca titlul să dispară. Gândește-te la un manager care descoperă că echipa îi ascunde problemele: pe hârtie conduce, dar în realitate nu mai vede nimic și nu mai poate decide corect. Tolstoi arată că acesta e momentul în care raportul s-a inversat deja, chiar dacă nimeni nu a anunțat oficial. Puterea nu se pierde printr-o revoltă zgomotoasă, ci prin mii de mici retrageri de cooperare. Întrebarea următoare e firească: de ce continuă oamenii să dea aceste semnale de recunoaștere, chiar când nu le convine?
De ce contează Ajută pe oricine lucrează într-o organizație să înțeleagă că titlul nu comandă nimic fără acordul celor din jur, și pe subordonați să vadă că dependența lor întreține puterea șefului.