„Etică a convingerii și etică a responsabilității nu sunt contrarii absolute, ci complementare.”Max Weber · Politica, o vocație · 1919 · Politica, o vocație, paragraful final
Principiul fără responsabilitate devine fanatism, responsabilitatea fără principiu devine oportunism; politicianul matur le ține împreună.
Weber rezolvă o falsă opoziție. Etica convingerii spune «fă ce e drept și lasă rezultatul în seama lui Dumnezeu»; etica responsabilității cere să răspunzi pentru rezultatele previzibile ale faptelor tale. Luate separat, ambele degenerază: convingerea purdevine fanatism, responsabilitatea pură devine oportunism fără busolă. Complementaritatea lor înseamnă că politicianul trebuie să aibă principii, dar să calculeze și costul uman al aplicării lor. Un activist care luptă pentru o lege dreaptă, dar negociază implementarea treptată ca să nu prăbușească spitalele, le îmbină.
Weber adaugă ceva mai subtil decât simpla combinație: cele două etici se schimbă una pe alta în timp. Convingerile îți dau direcția, dar consecințele trăite îți corectează harta. Un părinte care ține la onestitate absolută învață, după un dezamăgitor sincer excesiv, să spună adevărul și cu blândețe. Principiul rămâne, forma se maturizează. Tensiunea nu e o slăbiciune, ci mecanismul prin care judecata morală crește. Întrebarea următoare e cum recunoști momentul în care ajustarea devine compromis trădător.
De ce contează Ajută pe oricine ia decizii morale în poziții de putere: nu alege între principiu și consecință, ci ține ambele în tensiune.