„Eu sunt eu însumi materia cărții mele.”Michel de Montaigne · Eseuri · 1580 · I, Introducere (Către cititor)
Un singur om, privit onest din interior, e suficient subiect pentru toată condiția umană.
Într-o epocă în care cărțile serioase tratau teologie, drept sau istorie eroică, Montaigne alege un subiect pe care nimeni nu-l scrisese: omul obișnuit, privit din interior. E o mișcare de modestie și de îndrăzneală în același timp, pentru că susține că un singur spirit, cercetat onest, conține tot ce merită știut despre oameni. Când descrie cum își amintește greșit, cum se teme de moarte sau cum se schimbă de la o zi la alta, citește de fapt condiția umană.
Montaigne nu scrie despre sine din vanitate, ci pentru că sinele e singurul teren pe care îl poate verifica direct. Nu poate ști ce gândește un rege, dar poate observa exact cum ezită el înainte de o decizie. Dacă te uiți la tine cu onestitate, vezi acolo aceleași slăbiciuni pe care le vezi la toți. E ca și cum ai învăța să gătești numai din felul în care îți faci singur ciorba, nu din cărțile altora. Rămâne întrebarea: ce înseamnă, de fapt, să te observi pe tine onest?
De ce contează Vine în ajutorul oricui ezită să scrie despre propria experiență din teamă că viața lui e prea mică pentru a interesa.