„Fiecare om își poartă forma întregii omeniri.”Michel de Montaigne · Eseuri · 1580 · III, 2
Judecându-l pe celălalt, nu face decât să-și citească propriul inventar ascuns.
Montaigne respinge ideea că există oameni obișnuiți și oameni excepționali cu naturi diferite. Mecanismul: fiecare dintre noi are în sine capacitatea de glorie și de rușine, de cruzime și de blândețe; proporțiile variază, materialul e același. Când judeci un tiran din știri, dacă ești sincer, îi recunoști semințele în propria invidie sau propriul orgoliu.
Dacă fiecare poartă întreaga umanitate, judecata altuia devine o oglindă întoarsă spre tine. Montaigne nu spune că toți suntem la fel de cruzi, ci că avem același material, doar amestecat altfel. Pasul următor e practic: înainte de a condamna, întreabă-te ce anume anumi în tine ați fi putut crește în același gest. Când vezi un vecin care minte pentru un avantaj mic, nu te opri la indignare. Caută momentul în care tu ai tăcut o adevăr incomod. Recunoașterea nu înseamnă iertare automată, ci onestitate în procesul de judecată. Abia după ce ai verificat ce din acel om locuiește și în tine, cuvântul tău despre el capătă greutate. Dar cum faci această verificare fără să te minti pe tine însuți?
De ce contează Antidot contra aroganței morale: înainte de a condamna pe cineva, verifică ce parte din el locuiește și în tine.