„Nu toți pot fi călugări, și mulți sunt cei care poartă chipul de sfânt, dar sub el ascund diavolul.”Miguel de Cervantes · Don Quijote · 1615 · Partea I, capitolul 30
Roba e ușor de purtat exact pentru cei care n-au ce ascunde sub ea.
Cervantes, care a văzut ipocrizia bisericească și socială a epocii sale, avertizează că roba nu face călugărul. Mecanismul e cel al semnalului fals: costumul de virtute e ușor de purtat exact pentru cei care nu au virtutea, pentru că le aduce avantaje. Don Quijote plin de personaje care predică onestitate și practică înșelăciunea. Exemplul actual e influencerul care afișează generozitatea pentru camera de filmat, în timp ce angajații lui nu-și primesc salariile.
Dacă haina de sfânt e ieftină, cum recunoaștem virtutea reală? Cervantes sugerează un test: costul. Virtutea adevărată te costă ceva, când nimeni nu se uită. Un om care împrumută bani fără acte și îi înapoiază la timp arată mai mult decât unul care donează zgomotos la paradă. Semnalul fals se prăbușește exact când apare factura de plătit. De aceea faptele mici, repetate și nevăzute spun mai mult decât gesturile mari. Dar există o capcană: nici cineva care greșește o dată nu e automat ipocrit. Cum deosebim, atunci, între un defect ocazional și o fațadă întreagă?
De ce contează E o lentilă utilă pentru evaluarea oamenilor după fapte constante, nu după gesturile publice de virtute.