„Şi vei privi în ochii mei adânci Cum ard în ei şi stelele şi luna,”Mihai Eminescu · Poezii · 1883 · Luceafărul, strofa 2
Privirea iubirii transformă ochii într-un cosmos în care ar stelele și luna.
Eminescu construiește o imagine a iubirii absolute: ochii îndrăgostitului nu mai sunt simpli ochi, ci un cer întreg, în care strălucesc corpurile cerești. Iubita privește în ei și vede nu doar omul, ci cosmosul pe care acesta îl poartă în suflet. Este o viziune romantică în care iubirea devine o fereastră către infinit, iar cel iubit conține întregul univers.
De ce contează Ne arată că iubirea adevărată nu e doar atașament, ci o deschidere către ceva mai mare decât noi.