„Cine se laudă singur, nu are pe nimeni care să-l laude.”Publilius Syrus · Sentințe · -50 · 85
Autolauda este dovada lipsei recunoașterii din partea altora.
Publilius Syrus observă un semn de slăbiciune socială: cine se laudă singur o face pentru că nimeni altcineva nu o face. O persoană cu adevărat valoroasă este lăudată de alții; autolauda este un substitut jalnic. E și o formă de orbire: cel care se laudă nu vede că tocmai prin asta își dezvăluie nevoia disperată de validare. Adevărata valoare nu are nevoie să fie anunțată.
Autolauda nu e doar un semn că ceilalți nu te laudă, ci și o strategie socială riscantă. Când te lauzi singur, îi pui pe ceilalți într-o poziție jenantă: fie te contrazic, fie te confirmă și par că se aliniază. Gândește-te la un coleg care își enumeră realizările în ședință. Nimeni nu aplaudă cu entuziasm. Tăcerea devine o confirmare a lipsei de recunoaștere. Autolauda creează un cerc vicios: cu cât lauzi mai mult, cu atât ceilalți tac mai mult.
De ce contează Pe rețelele sociale, unde autolauda e frecventă, această maximă te ajută să distingi între încredere autentică și nevoia disperată de atenție.