„Norocul dă prea mult mulțora, nimănui destul.”Publilius Syrus · Sentințe · -50 · Sentințe, 262
Norocul umple mâna, dar nu și pofta: cu cât ai mai mult, cu atât ți se pare mai puțin.
Mecanismul e dublu: întâmplarea e arbitrară, deci unii primesc averi pe care nu le-au meritat, iar dorința e nelimitată, deci orice sumă pare mică celui care o are. Bogăția nu închide pofta, ci o alimentează, pentru că standardul crește odată cu averea. Un om care câștigă la loterie sau o firmă care explodează financiar ajung adesea mai anxioși decât înainte: au mai mult de apărat și mai mult de dorit.
Cardul spune că averea nu satură pofta. Hai să privim mecanismul din interior. Când câștigi mai mult, nu se schimbă doar contul, ci și ce consideri normal. Omul care a visat la o mașină o cumpără, iar în câteva luni mașina devine fundal, nu reușită. Privirea sare automat la următorul lucru lipsă. Asta nu e lăcomie de character, ci felul în care funcționează obișnuința: fiecare nivel atins devine linia de plecare. De aceea întrebarea «cât îmi trebuie?» nu se poate răspunde o dată pentru totdeauna. Trebuie răspunsă dinainte, în scris, înainte să apară banii. Cine își fixează pragul după câștig îl mută mereu mai sus. Dar cum arată, practic, un prag fixat din vreme?
De ce contează Ajută la calibrarea ambiției: întrebarea utilă nu e «cât mai pot obține», ci «ce cantitate ar fi de-ajuns, concret, pentru mine».