„Un dușman nu e niciodată prieten, nici măcar mort.”Sofocle · Antigona · -441 · versul 522
Moartea nu schimbă natura unei relații: dușmanul rămâne dușman, prietenul rămâne prieten.
Fraza exprimă o viziune asupra loialității absolute: sentimentele adevărate nu se supun calculelor și nu se sting odată cu viața. Pentru Antigona, fratele mort nu devine «cineva oarecare» pentru că nu mai poate răsplăti; iubirea nu cere contrapartidă. Mecanismul e coerența morală: cine schimbă atitudinea când moartea face relația inutilă arată că n-a fost niciodată fidel, ci doar interesat. Un prieten care dispare când nu mai ai putere era, de fapt, un dușman politicos.
Sofocle du ideea mai departe: loialitatea adevărată nu e un sentiment, ci o decizie luată dinainte. Antigona nu cântărește dacă merită să-și riște viața pentru frate. A decis deja cine îi sunt ai ei, deci moartea nu mai are ce să schimbe. Gândește-te la un coleg care te ajută la mutare, deși nu mai lucrează împreună. Nu calculează, ci își ține cuvântul dat cândva. Întrebarea care urmează e ce te oprește pe tine să faci aceeași alegere acum, nu după.
De ce contează Măsoară prieteniile reale: cine rămâne lângă tine când nu mai ai nimic de dat e prieten adevărat.